In timpul cursului de machiaj m-am indragostit de un fond de ten Malu Wilz. Era fondul de ten cu cea mai usoara aplicare si cu aspectul cel mai natural pe care l-am intalnit eu pana acum. La targul de cosmetice de la Romexpo din toamna mi-am dorit sa-l achizitionez dar, din pacate, nu se mai produce iar nuantele ramase pe stoc erau mult prea inchise. La stand mi s-a spus ca a fost inlocuit cu Just Minerals. L-am testat putin pe mana si am decis sa il achizitionez.
Acum ma bucur ca l-am pozat imediat dupa ce l-am adus acasa pentru ca este fondul de ten pe care l-am consumat cel mai repede, desi nu l-am folosit singur, ba chiar am consumat si peste un sfert din cel Paese in aceeasi perioada, plus utilizari ocazuinale de AVON si Rimmel si ce mai am pe acasa.
Fondul de ten Malu Wilz Just Minerals vine intr-un tub din sticla (imi place foarte mult acest aspect si ma bucur, in acelasi timp, ca am reusit sa nu-l scap pe jos) cu pompita (dozare usoare) iar cantitatea este de 30 ml. Are o consistenta fluida spre cremoasa. Mirosul este unul putin chimic insa este insesizabil, se poate simti doar daca te apropii la cativa milimetri.
Tenul meu este mixt cu tendinta de ingrasare in zona T iar ca nuanta mi se potrivesc, in general, urmatoarele una-doua nuante dupa cele mai deschise. De exemplu, de la MAC mi se potriveste NC30.
Pana sa achizitionez acest produs luasem o pauza lunguta de la fondurile de ten scumpe/profesionale deoarece mi se terminase ultimul si asteptam targul. Din acest motiv am simtit diferenta de la prima aplicare. Initial mi-am folosit degetele insa pe parcurs am folosit si pensule de tot felul (kabuki Everyday Minerals, flat de la ELF, F80 de la Sigma) si buretei, inclusiv Beauty Blender despre care as vrea sa va povestesc intr-o postare viitoare. Nu lasa dare in niciuna dintre situatii.
Acoperirea este medie spre mare. Poate fi aplicat in mai multe straturi foarte subtiri fara sa creeze aspectul de ten incarcat. Finish-ul este usor pudrat, nemaifiind nevoie o absorbtie a excesului de ulei insa, daca tenul nu este exfoliat si hidratat corespunzator rezultatul poate fi un finish prafuit si artificial. Si astfel se explica de ce ultimele doua saptamani de folosire n-am mai fost la fel de incantata de el. Era de vina tenul meu deshidratat. Poate fi folosit singur sau acoperit cu un strat fin de pudra pentru prelungirea rezistentei. Cat despre rezistenta, singur rezista cca 5-6 ore iar fixat cu pudra pana la 8-9 ore.
Mai jos am facut un before/after:
Si asa arata fixat cu pudra:
L-am folosit cu succes si pe alte persoane, chiar si pe cele cu tenul mai deschis decat al meu cum este cazul modelului din poza de mai jos. Aici are un mare plus pentru capacitatea de adaptare si pentru ca da bine in orice fel de lumina, inclusiv in studio, chiar daca are factor de protectie solara.
Cat despre protectie solara, aceasta se realizeaza prin ingrediente precum dioxidul de titaniu si oxidul de zinc insa ceea ce nu-mi place este ca nu se precizeaza gradul de protectie.
Mai jos puteti consulta lista de ingrediente:
In aceasta lista se gaseste si oxidul de zinc, element cu proprietati calmante care ajuta la vindecarea iritatiilor si la imbunatatirea capacitatii de regenerare a pielii.
Nu mi-a cauzat reactii alergice, iritatii sau acnee.
Fondul de ten Malu Wilz Just Minerals a costat 120 de lei.
Ati incercat produsele Malu Wilz? Care este fondul vostru de ten preferat?
Nu doar ca nu am incercat vreun produs Malu Wilz, dar e prima data cand aud despre aceasta firma. Fondul de ten preferat este Double Wear-ul de la Estee Lauder. E singurul fond de ten care rezista eroic toata ziua pe tenul meu gras
RăspundețiȘtergerela cursurile de machiaj ni s-a spus ca nu e normal sa folosesti un fond de ten asa greu, dens zi de zi, mai ales daca nu ai probleme de acoperit si mai ales vara. Am avut si eu un esantion de double war si mi-a placut foarte mult. In vremea aceea aveam acnee mai urata.
Ștergere