Dermablend la nevoie se cunoaste

Dermablend de la Vichy este un fond de ten altfel. Am mai avut fonduri de ten cu acoperire mare dar acesta este altceva. Il am de vreo 3 luni, poate chiar 4. A zacut mult timp in portfard pentru ca eu credeam ca nu-mi place. In primul rand urasc mirosul lui, e innecacios, miroase a praf si poluare din autobuz, nu stiu daca doar al meu sau toate dar uneori mi se facea greata. In al doilea rand finish-ul mi se parea incarcat si fals. Cel mai tare ma enerva in vremurile calduroase faptul ca "se scurgea" de pe fata, mi-l si imaginam picurand, ca in reclama la un alt fond de ten.

Dar l-am pastrat si, intr-o zi, cand razboaiele dintre unghiile mele si tenul cel lipsit de aparare au lasat urmari atat de urate de-mi venea sa umblu cu punga pe cap mi-am adus aminte de el. Normal ca nu ne-am inteles din prima. nu stiu de ce am tendinta de a turna din tub de parca ar fi demachiant, nu fond de ten. Cu fiecare folosire am ajuns sa torn si mai putin, sa utilizez si mai putin. Acum imi ajunge doar o picatura, si se intinde bine si acopera foarte, foarte bine. Pe zonele cu pete si cosuri trebuie doar sa reaplic o cantitate mica de tot prin tapotare usoara. Fiind toamna, aproape iarna, sebumul nu mai e combinat cu transpiratie si, astfel, Dermablend (fixat cu MAC Mineral Skinfinish Natural) rezista mat pana la 8 ore.
Pozele sunt facute acum aproape 2 luni cand inca mai turnam pe mana cu generozitate si stratul e ultra-gros in poza a doua. Acoperirea e la fel de buna si cu mai putin de un sfert din cantitatea pe care o vedeti.  




Si asa arata pe fata, in strat foarte subtire si fara sa insist pe pete. N-am simtit nevoia sa insist. Peste el am aplicat MSF Natural, cum spuneam mai sus.
Pe final as vrea sa spun ca (acum, cand am, cu adevarat, nevoie de el) nu-mi pare rau ca am achizitionat Dermablend de la Vichy. Cand vreau acoperire foarte buna imi sare in ajutor. Astept cu interes un concealer din aceasta gama, pudra precum si varianta stick, produse care se gasesc in alte tari. Nuanta mea este 25 Nude si mi se potriveste foarte bine. Termenul de valabilitate este de 12 luni de la deschidere dar nu cred ca am sa il termin pana expira. Poate l-as termina daca l-as folosi de 3 ori pe zi :)

Voi l-ati incercat? Il iubiti sau il detestati? Nu cred ca este varianta de mijloc. 

P.S. Cristina a reusit sa acopere un tatuaj folosind Dermablend. Check this out, daca n-ati facut-o inca.

13 comentarii:

  1. Eu il detest ca e foarte galben pe mine si nu face fata sebumului :) Mai am jumatate din el si acusi il arunc ca implineste un an de la deschidere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pacat, acum iarna cred ca era usor de purtat..

      Ștergere
  2. l-am incercat si mi-a placut...nu l-am folosit mai mult timp , era al sora-mii :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. e bun la casa omului. dar sa n-ai prea multe pe langa el ca expira intreg

      Ștergere
  3. Eu folosesc fdt-ul ala nou si rezistent de la oriflame caruia i s-au tot facut recenzii. E chiar f bun, nu e comedogenic si cel mai incantata sunt de nuanta ca in fine mi se potriveste si mie perfect un fdt.
    Oricum, am inlocuit crema de noapte cu ulei de argan. Nu pot sa cred cat de bine mi-a facut. My skepticism about it is now gone. A, si mi-am cumparat aproape toata gama de la essence -twilight. Awesome.
    Si acum sunt nebuna dupa eyeliner gel. Imi iese conturul exact pe cat de dramatic imi place mie. Done ranting. Kisses.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu prea am acces la Oriflame. am tot citit si eu recenzii dar sunt patita cu fondurile de ten avon/oriflame... arata bine la inceput si de groaza la sfarsitul zilei.

      ulei de argan vreau si eu dar tot ezit ca sunt sigura ca nu m-as tine de el, adica sigur mi s-ar parea mie ca-mi face rau (am jojoba, avocado, primula, cocos si nu prea ma ating de ele, rar folosesc jojoba sau primula pentru demachiat, restul le dau pe par).
      inca n-am dat cu nasul in essence cu colectia noua, n-am mai dat cu nasul in nimic ce ar presupune cheltuiala, fac eforturi maxime sa ma abtin de la shopping de spoieli. am si eu 3 eyelinere gel essence. imi plac, mai putin cel cumparat din romania...

      Ștergere
  4. Nu l-am incercat, dar imi place cum arata pe fata ta. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim1:14 a.m.

    Wow, that's what I was seeking for, what a stuff! existing here at this blog, thanks admin of this web page.
    Here is my web blog : how to download movies

    RăspundețiȘtergere
  6. Il folosesc de nevoie si tot ce ma deranjeaza la el e nuanta. Fiind disponibil doar in 4 nuante si nici una nu mi se potriveste am fost nevoita sa achizitionez doua si nici asa nu e ceea ce trebuie. DAR sunt multumita de gradul ridicat de acoperire, de faptul ca dupa un intreg ritual il pot aplica fara ca peste cateva ore sa straluceasca in nestire. Intre noi e o dragoste cu nabadai :))

    RăspundețiȘtergere
  7. Trebuie sa-mi iau si eu unul in caz ca am nevoie la o sedinta foto de o acoperire mai mare :-?

    RăspundețiȘtergere
  8. Stefania Petcu3:45 p.m.

    Mda, se pare ca face treaba foarte buna, nu mi-ar prinde rau unul:)

    RăspundețiȘtergere
  9. Anonim3:32 p.m.

    Very quickly this web site will be famous among all blogging viewers, due
    to it's pleasant articles or reviews
    Feel free to surf my web page ... captain black

    RăspundețiȘtergere