Anew Rejuvenate - Gel de curatare 2 in 1

Desi nu sunt fanul numarul 1 al marcii Avon, trebuie sa recunosc ca in brosurile stufoase si frumos prezentate sunt cateva produse pe care le indragesc si de care sunt foarte multumita.

Am scris de serul pentru varfuri deteriorate, nu-mi lipseste niciodata din casa de aproape 2 ani. Imi plac mult produsele Planet Spa, mai ales masca de par cu masline si untul de corp cu minerale de la Marea Moarta.
Din gama Anew nu am avut pana acum decat crema de ochi, cutiuta aceea cu doua compartimente (crema de zi si crema de noapte). Mi-a placut, m-a tinut destul dar sunt prea nestatornica in materie de creme ca sa nu fiu curioasa sa incerc si altceva. Momentan folosesc Iwostin dar aceasta e alta poveste.

Si, ca sa trec la subiect, de curand am achizitionat gelul de spalare pe care-l puteti vedea in imaginea alaturata. Nu stiu exact ce spun ei ca sa-l vanda (nu ca gama Anew ar avea nevoie de prea multa reclama, chiar sunt produse bune).
Ce am remarcat eu? Pe langa senzatia de piele curata, imi simt pielea fina, pufoasa, dupa folosire. Cum pufoasa? Adica si anume catifelata (suna prea a cliseu dupa mine dar.. fie). Gelul e dens, nu se... imprastie cum mi s-a intamplat cu alte geluri de spalat, nu mi se scurge printre degete, ramane pe fata. Imi place mult din acest punct de vedere. Contine niste particule, un fel de bobite... nu stiu exact care e rolul lor. Probabil sunt puse acolo pentru amuzamentul utilizatorilor :) Mie-mi place sa le zdrobesc si sa ma prefac ca actioneaza ca un produs profesional (glumesc, desigur!).

Anew Rejuvenate Gel de curatare 2 in 1 a costat 14,99 (tare-mi sunt dragi preturile de tipul asta... not!) si cred ca tot atat costa si in brosura urmatoare. Are 150 ml dar cred ca ma va tine destul pentru ca este, cum spuneam, dens.

Il recomand? Sigur ca da!

2 comentarii:

  1. Anonim7:53 p.m.

    Offtopic: Imi place tare mult noul aspect la blogului!

    On: Nu am incercat acest produs dar m-ai facut curioasa! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc :)

    Acum te bag si eu in blogroll. N-am stiut ca tu ma ai. Sorry :(

    RăspundețiȘtergere