BB Cream Sensibio AR de la Bioderma

A venit vara iar eu nu pot decat sa ma bucur. Imi place soarele, imi place caldura, chiar si atunci cand pentru multi este greu de suportat. Nu stiu cum sunteti voi dar eu m-am saturat de nori si ploaie. Si, pentru ca am intrat in sezonul cald, mi-am amintit de BB cream-ul meu preferat de vara trecuta - Sensibio AR BB Cream de la Bioderma.

Este un produs pe care l-am mai mentionat pe blog dar despre care nu am apucat sa scriu un review complet.

Sensibio AR BB Cream a fost creata pentru a preveni si a reduce roseata, pentru a camufla imperfectiunile, pentru a uniformiza culoarea tenului. De asemenea, produsul hidrateaza, calmeaza si protejeaza impotriva razelor UV. Cand vorbim de roseata ne referim la roseata de moment (emotii, clima, alimentatie), roseata permanenta sau petele rosii ramase in urma diverselor probleme si capilarele vizibile. Rosactiv®**, complexul brevetat de Bioderma, actioneaza biologic asupra factorilor responsabili pentru dilatarea si fragilizarea vaselor capilare. Complexul natural brevetat D.A.F.*** creste pragul de toleranta a pielii.

Produsul este ambalat intr-un tub opac cu un orificiu potrivit consistentei sale cremoase. Se dozeaza bine si nu exista risc de risipa.

Prima impresie cand am desigilat acest BB Cream a fost ca nuanta produsului (Clair/Light, nuanta unica) este prea inchisa pentru mine. Mi s-a parut si putin cam galbena. Dupa cateva zile mi-am facut curaj sa il incerc pe ten si am avut o surpriza: s-a adaptat perfect!

Am aplicat Bioderma Sensibio AR BB Cream cu degetele. Pentru mine aceasta a fost cea mai rapida si usoara metoda de aplicare. Si cand spun rapida pot sa dau exemplu ziua de vineri cand trebuia sa ma intalnesc cu cineva care normal era sa sune sa stabilim ora insa nu a facut-o, m-a sunat sa-mi spuna ca a ajuns. In 3 minute am aplicat BB Cream-ul fara sa-mi fac griji legate de protectia solara si am sunat la taxi. In zece minute am ajuns la locul de intalnire. Putin buimaca, ce-i drept, pentru ca totul se intamplase atat de repede  insa aratand decent si protejata de soare. Am mai spus de multe ori, protectia solara este deosebit de importanta, uneori fiind suficiente cateva minute pentru ca pielea sa fie patata.

Produsul aluneca si se intinde frumos si uniform pe ten iar aspectul final este unul natural, usor lucios. Se poate aplica in maxim doua straturi subtiri fara sa incarce prea tare tenul. Daca doresc matifiere perfecta pot aplica o pudra. Acoperirea este putin peste medie, uniformizeaza culoarea tenului si face ca micile pete rosii sa fie mai putin vizibile.

Pe parcursul zilei nu se fixeaza in riduri, nu se crapa si nu isi pierde din gradul de acoperire. Nu am aplicat blush direct peste BB cream ci numai peste stratul de pudra de rigoare. 

Cat despre rezistenta la transfer, acesta nu este un aspect atat de important pentru mine. Nu ma ajuta cu nimic sa am un strat de neclintit pe fata, strat care oricum se mentine numai in conditii decente de temperatura si umiditate si nu va face fata transpiratiei sau sebumului de pe perioada verii. Totusi, fixat cu pudra, produsul se mentine destul de bine, rezista fara probleme minim 6 ore. Cat despre transferul pe telefon, am invatat, in urma unei eruptii de toata frumusetea, sa nu mai apropii telefonul de obraz. Deci acest aspect s-a rezolvat simplu.

Fiind un produs cremos
Bioderma Sensibio AR BB Cream se demachiaza usor. Tenul ramane nu neaparat mai hidratat decat inaintea aplicarii insa nici nu imi da senzatia ca a scapat de o povara, de o masca, si poate respira in sfarsit.


BB cream-ul are SPF 30 si un miros placut dar discret.  In imaginea de mai jos puteti consulta lista de ingrediente.

Nu mi-a creat iritatii, acnee sau alte probleme. Este un produs la care as reveni oricand cu drag.

Singurul minus pe care i-l gasesc este, totusi, nuanta care, chiar daca mie mi s-a potrivit, poate sa nu fie atat de.... universala.

Bioderma Sensibio AR BB Cream poate fi achizitionat din farmacii la un pret de aproximativ 60 de lei.

Ati incercat acest produs? Care este BB cream-ul vostru preferat?

6 comentarii:

  1. Il am si eu. Intr-o prima faza am fost si eu putin nedumerita in privinta culorii. E un produs perfect pentru orice anotimp, mie una imi place la nebunie

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate, nu stiu de ce m-am rezumat eu la vara. Cred ca mi-au furat atentia fondurile de ten...

      Ștergere
    2. :D iti recomand si serul hidratant Hydrabio, e mortal. Desi nu am incercat pana la BB produse Bioderma, mi s-a deschis apetitul de a testa si mai multe :)

      Ștergere
    3. Am folosit cu mare placere fluidul Hydrabio Legere <3 Cand termin ce folosesc acum incerc si Bioderma

      Ștergere
  2. Anonim9:25 p.m.

    Abia astept sa ma bronzez pt ca acum e mult prea inchisa pt mine :( Si vorba aia, teoretic e light, practic e medium. Am testat.o de cateva ori si desi am matifiat tenul cu pudra, in nici 2 ore imi lucea si nici macar nu era cald afara :(
    Cert e ca o sansa tot ii voi da....din nou.

    ( Dragonfly)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, pentru multa lume nuanta e inchisa :( La mine rezista foarte bine :(

      Ștergere