Produse consumate în ultimele două luni

Credeam ca va mai trece o vreme până când voi strange suficiente produse pentru o postare de acest gen însă se pare că n-a fost așa. Mi-am promis că le strâng, vi le-arăt și le arunc. Aș vrea să limitez drastic numărul produselor începute. Este evident că pot consuma o anumită cantitate de cosmetice într-un timp dat și nu e cazul să bag în folosință câte 2-3 produse de același fel pentru că simt că îmbătrânesc până se consumă. Este cazul gelurilor de duș, de exemplu. Mai am vreo patru începute în baie și mă uit lung la cele ce-și așteaptă rândul...
Primul produs despre care vreau sa spun două-trei cuvinte este săpunul lichid Fa Sensual cu ulei de argan, marula și migdale. Este produsul pentru care am vrut neapărat să fac această postare. Nu cred că mi-a plăcut niciun săpun de mâini cum mi-a plăcut acesta. Este fin, hidratant, miroase tare frumos. L-am iubit de-a dreptul și bine că mai am unul. Nu știu dacă se (mai) găsește prin magazine. L-am primit ambalat împreună cu pasta de dinți Vademecum.

Săpunul lichid Balea a fost ok. Mi-a plăcut dar e departe de cel menționat anterior și departe de favoritul meude la Balea, cel cu miros de zmeură. Am cumpărat frecvent săpunuri lichide Balea și o voi face în continuare.

Dizolvantul pentru lacul de unghii Kallos fără acetonă și cu ulei e unul dintre favoritele mele (și ale soțului care detestă din toți rărunchii mirosul de acetonă). E eficient, miroase plăcut dar aveți mare grijă cu el, mie mi-a topit un capac de fard (am uitat un disc demachiant îmbibat cu acest produs peste o cutiuță de fard).
Produsele pentru față... Eșantionul de cremă demachiantă 3 in 1 de la Yves Rocher este consumat de cel puțin un an dar l-am regăsit în sertar, mi-am adus aminte cât de tare mi-a plăcut și am ținut neapărat să-l menționez. Am tot căutat să cumpăr produsul full-size dar ba nu era în magazin/pe site, ba era inclus în vreun pachet.

Demachiantul Garnier Express 2 în 1 a apărut în postarea cu preferatele verii. În vacanță și-a dat duhul și urmează să se întoarcă în baia mea curând. Îmi place foarte mult.

Cleanser-ul de la Eucerin s-a terminat. Și mă bucur tare. Simțeam că nu mai scap de el. Nu m-a impresionat în niciun fel...

Masca hidratantă cu măsline Planet Spa de la AVON a fost ok. Am mai avut o grămadă de astfel de măști de-a lungul timpului și, probabil, voi mai avea și pe viitor.

Cele două creme de ochi - Serum Vegetal de la Yves Rocher și Anew Clinical - sunt expirate. Prima a fost ok până am găsit ceva ce mi-a plăcut mai mult și am abandonat-o iar de la a doua m-au usturat ochii și n-am putut-o folosi.

Cu Vichy Normaderm Hyaluspot n-a fost să fie. Tot expirat. Am vrut să trec peste alcoolul din conținut dar, din păcate, produsul a fost degeaba. Și nici măcar nu cred că a fost vina lui. Pur și simplu genul acesta de soluții „peste noapte” la mine nu funcționează, deși la început mi-a dat senzația că ar face treabă.

Bioderma Sensibio H2O este loțiunea mea micelară preferată. Am început două noi (pe aceasta și pe cea hidratantă nou apărută despre care vă voi povesti curând) și voi mai cumpăra, cu siguranță și altele. 
Cu măștile DermaSel SPA (caviar și ciocolată) nu m-am potrivit. Nu pot spune exact de ce. Nu m-au cucerit...
Deodorantul Lady Speed Stick (invisible) este aliatul meu de bază oriunde, oricând, pe orice vreme și îndiferent de starea emoțională. Am mereu unul în casă.

Despre crema de spălat Roge Cavailles v-am povestit aici. Mi-a plăcut tare mult, si mie și celor care au venit în vizită și au făcut cunoștință cu ea. Este delicată, curăță bine și nu provoacă usturimi ale ochilor. A stat mult timp pe cadă fiind demachiantul meu de bază când intram la duș machiată.

Crema depilatoare Veet a fost degeaba. Nici nu a îndepărtat toate firele și miroase urât de tot. Prefer lama de zece ori mai mult.

Cele două geluri de duș, Bourjois Refraîchis moi! și Balea Relax - au fost primite de la două persoane dragi. Primul a fost delicat, plăcut parfumat iar al doilea e primul gel de duș Balea care nu ajunge la secțiunea de produse pentru spălat cada. Am avut mai multe de-a lungul timpului și mereu mi s-a părut că au căpătat un miros urât după câteva folosiri. Cu acesta a fost ok până la final.
Pantene Deep Moisture Souffle arăta așa de bine în reclamă... Credeam că va fi genial pe partea de netezire și hidratare. Fail... Nu a făcut nimic. Am tras de acest produs mai bine de un an... În plus, aplicat prea mult îmbâcsește părul într-un mare, mare fel...

Clear Volume Maxx... mai are nevoie de vreo prezentare? Scalpul meu e dependent de el...

Spuma Elegant Shape de la Wella Professionals a fost consumată de soțul și de fratele meu... Am apucat să o folosesc și eu o singură dată când mi-am făcut bucle. Au rezistat frumos, nu mi-a înăsprit părul, nu l-a făcut lipicios și nici nu l-a parfumat. I-aș da o șansă în gramaj normal.

Acestea au fost consumatele mele din ultima vreme. Voi ce produse ați mai epuizat?

16 comentarii:

  1. Incearca sapunul lichid de la Elmiplant cu bumbac.
    Este natural , nu are parabeni/conservanti.

    RăspundețiȘtergere
  2. o grama de produsee terminate. O sa incerc si eu sapunul de la Fa.

    RăspundețiȘtergere
  3. asteptam pareri despre noua lotiune micelara Bioderma :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E in teste cu surata ei rosie. Am ajuns sa folosesc la un ochi pe una si la celalalt pe a doua :))

      Ștergere
  4. M-ai făcut curioasă cu acel săpun de la FA, o să- cumpăr dacă-mi iese-n cale! Chiar n-am mai folosit de foarte mult timp produse de la ei. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si lotiunile de corp Fa sunt usoare si patrund rapid in piele.

      Ștergere
  5. Da, exact ca tine am ajuns si eu sa gandesc. Se termina mai repede cand sunt consecventa si nu are rost sa am 5 produse similare incepute deodata. Chiar se mirau fetele cum trec asa iute prin ele....asta e singurul secret!:)))
    M-ai facut foarte curioasa cu sapunul Fa. Daca il vad sigur il cumpar si eu, sa vad minunea! In rest...ai avut spor! Tot asa, la golit de flacoane inainte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! :* Mereu zic ca astept sa termin din geluri dar vad ca n-o scot la capat...

      Ștergere
  6. sapunul de la balea imi place si mie dar cel de zmeura ca e mai cremos.in rest iti recomand si cele Cien din Lidl miros ff bine si sunt ieftine
    m-ai convins sa incerc si eu sampoanele Clear, desi am un scalp incapatanat care doar cu head& shoulders vrea sa ramana pentru a nu-mi provoca matreata

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mi-a mers si mie o perioada H&S pentru scalp sensibil (parca cel cu aloe, sigur nu cel cu migdale). La Lidl ajung rar si mereu gasesc rafturile cu cosmetice goale sau aproape goale :(

      Ștergere
  7. Si eu am aruncat o gramada de produse care au expirat si pe care nu am apucat sa le consum, fie pt ca am uitat de ele, fie pt ca le-am inlocuit cu altele. De aceea, am inceput sa folosesc cate un singur produs si sa evit sa desigilez mai multe de acelasi fel deodata, pentru ca ma compleseste sa le vad stranse laolalta.In plus, imi place sa arunc tuburile consumate la cosul de gunoi, recunosc :)))

    Nu am folosit multe dintre produsele enumerate de tine, dar ma bucur ca le-am evitat pe unele dintre ele, avand in vedere parerea ta sincera. Mi-ai atras atentia cu crema de spălat Roge Cavailles :D

    Pupup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. coplesita... cuvantul asta descrie exact cum ma simt eu cand vad un milion de sticle si sticlute. efectiv ma simt obosita. recunosc ca imi sunt dragi, ca imi place sa le deschid dar ma simt asa vinovata cand stau toate degeaba si asteapta sa le dau atentie si, in acelasi timp, aglomereaza cada, baia, casa... cel mai rau e cu ojele... ma tot gandesc ce sa fac si cum sa fac ca nu-mi vine sa le dau nici macar pe cele de 2 lei...

      Crema de spalat Roge Cavailles a fost folosita de o persoana draga care a stat la mine o luna pentru ca facea radioterapie la Fundeni si de o alta cu tenul gras care a spus ca a simtit-o super pe piele. Te pup si eu!

      Ștergere
  8. Am scris si eu ieri despre produsele consumate in ultimele doua luni. Mie imi place foarte mult crema depilatoare Veet, o folosesc doar pt maini. Te pup.

    RăspundețiȘtergere
  9. Lotiunea micelara bioderma si demachiantul garnier sunt si preferatele mele!

    RăspundețiȘtergere