Scandaleyes Lycra Flex Mascara de la Rimmel

Cred ca putine dintre noi n-au incercat inca un "rimel Rimmel". Eu am avut perioade in care am fost fidela acestui brand, cumparand mascara dupa mascara. Primul a fost, evident, Extra Super Lash, dupa care au urmat Volume Flash in mai multe exemplare si inca vreo doua The Max Volume Flash. Despre Scandaleyes citisem multe pareri bune insa nu-i venise inca randul. L-am primit la intalnirea bloggeritelor din decembrie si mult timp am tinut sa nu-l desigilez pana nu termin din cele incepute insa curiozitatea a invins.

In primul rand mi s-a parut foarte "gras" (mare), mult mai mare fata de oricare dintre rimelurile din arsenalul meu. Mai apoi m-a intrigat periuta mare, cea mai mare periuta pe care am vazut-o eu pana acum. In poza de mai jos puteti vedea cat este de mare fata de un alt produs si cat este de mare periuta pentru ochii mei care nu-s nici ei atat de mici.
Consistenta produsului este cremoasa. Chiar daca periuta este foarte mare, aceasta nu se incarca exagerat si nu incarca nici genele. Cu putina dexteritate o singura introducere a periutei in tub este suficienta pentru a machia ambii ochi.

Insa trebuie sa fiu foarte atenta si sa tin capul pe spate pentru ca altfel riscul de a ma murdari pe pleoape creste. Am patit-o prima data cand l-am aplicat si m-am invatat minte. Ma asteptam sa imi creeze probleme in cazul genelor inferioare insa a fost mai usor si mai bine decat credeam eu.
Alungeste, curbeaza si separa frumos genele. Se usuca destul de repede si se mentine pe parcursul zilei fara a crea neplaceri - nu se scutura, nu se faramiteaza, nu pateaza. Tubul are 12 ml, mai mult decat oricare alt mascara din colectia mea (le-am luat la verificat si au intre 7 ml si 9,6 ml) si este valabil 12 luni de la deschidere (alte produse similare sunt valabile 6 luni de la deschidere).

In magazine pretul pentru Scandaleyes Lycra Flex Mascara de la Rimmel este de aproximativ 25 de lei.

Eu zic ca merita incercat. Voua cum vi se pare?

2 comentarii:

  1. Anonim6:54 p.m.

    Nu am fost deloc incantata de Scandaleyes si observ ca la varianta Flex au pastrat peria enorma. Cred ca nu este un rimel care sa ajute persoanele neindemanatice cu ochii mici;-)

    RăspundețiȘtergere