Fond de ten Paese Matte&Cover Sebum Control

A trecut ceva vreme de cand n-am mai povestit despre un fond de ten. Si, recunosc, in ultima vreme scriu cam rar. M-a lovit putin lenea si lipsa de insipratie, ca sa fiu sincera. Adica nu-mi place sa scriu doar de dragul de a asterne randuri pe blog. Daca nu am cel putin 5 idei in cap despre un produs nu ma mai apuc sa il disec.

Fondul de ten Matte&Cover de la Paese a fost cumparat in septembrie anul trecut de la Cosmetics Beauty Hair Expo, la recomandarea fetei de la stand si la o promotie foarte buna - toate produsele erau reduse cu 50%. Mi-ar placea sa mai prind aceasta promotie dar, din pacate (sau din fericire!) anul acesta este primul din cei sase de Bucuresti cand lipsesc de la targ. Dar lipsesc cu un motiv bun - voi fi plecata in vacanta!

Matte&Cover este un fond de ten destinat tenurilor grase si mixte. Este un produs pe baza de apa si siliconi care permite pielii sa respire si previne formarea imperfectiunilor. Ingrediente active din fondul de ten Paese Matte&Cover: microspongii care actioneaza numai acolo unde pielea secreta prea mult sebum, astfel incat sa nu usuce, acidul hialuronic care hidrateaza zonele deshidratate a pielii lasand-o neteda si mata cu imperfectiunile bine acoperite, vitaminele A si C cu efect antimbatranire, D-panthenol care calmeaza iritatiile.

Dar destul cu descrierea producatorului. Sa va povestesc experienta mea, zic.
Produsul vine ambalat intr-un recipient de sticla cu pompita. Se dozeaza usor insa e nevoie de putina atentie. In timp mi-am dat seama ca e mai bine sa-l pun in palma si nu pe dosul acesteia pentru ca risc sa curga daca am dozat prea mult. Este destul de lichid. Chiar se poate auzi cand agiti sticluta iar cand sta in pozitie verticala timp de mai mult de 10-15 minute poti observa cat s-a consumat pentru ca se scurge foarte bine de pe peretii sticlutei. Imi place mult treaba asta. Asa stiu exact cat mai am si nu ma trezesc cu surprize, apasand in zadar pompita unui recipient gol (mi s-a intamplat!).

Un alt aspect de mentionat - trebuie sa dozam treptat si sa adaugam pe masura ce aplicam. Acest fond de ten se intinde frumos si acopera destul de bine din prima asa ca nu trebuie sa insistam cu straturile. In plus, ce am observat eu, daca stratul este prea gros atunci produsul oxideaza pe ten si ne poate face sa parem "bronzate cu Nutella". Sotul meu chiar s-a distrat copios intr-o zi cand am decis sa il aplic cu pensula si, evident, am aplicat prea mult. Mi-a spus razand cu pofta ca arat ca o pitipoanca. Mi-a fost invatatura de minte sa-l aplic numai cu degetele si numai in strat subtire.
 
Chiar si asa, putin tot oxideaza. Noroc ca sunt usor bronzata si nu arat chiar ciudat. In plus, folosesc spray-ul Photoderm Mineral cu SPF 50 care albeste tenul iar Paese Matte&Cover echilibreaza perfect nuanta pielii

Cat despre aplicare, pot sa spun ca am fost de-a dreptul incantata. Fiind pe baza de apa nu lasa pelicula uleioasa (cu exceptia situatiei in care uleiul provine din crema-baza) si nu e necesar sa inlatur surplusul de ulei cu un servetel. In plus, se usuca foarte bine si mat pe piele si rezista incredibil de bine. Daca nu este foarte cald afara sau daca baza peste care l-am aplicat nu este foarte uleioasa ma pot baza pe el chiar si 8 ore.

In imaginea de mai jos avem mai intai tenul simplu, apoi tenul cu fond de ten Paese Matte&Cover iar in ultima sectiune am adaugat putin concealer pe zonele unde era nevoie si pudra. Click pe imagine pentru marire
De cele mai mute ori l-am purtat fara pudra. Ca finish il prefer fara pudra insa, pentru rezistenta, aleg sa o aplic.

Pretul fondului de ten Paese Matte&Cover este de aproximativ 110 lei pentru 30 ml de produs, valabil 24 de luni de la deschidere. Eu am nuanta 202 Natural. Ma declar multumita de el insa, daca aveti tenul foarte deschis la culoare, aveti mare grija. Testati pe o portiune restransa de piele pentru a vedea daca nu cumva oxideaza. Nu cred ca reactioneaza la fel ca la mine pe toate tenurile dar e mai bine sa fiti atentionate.

Ati incercat produsele Paese?

4 comentarii:

  1. Il am si eu si nu imi place deloc...nu acopera si imi face pete(de altfel imi accentueaza imperfectiunile), are un parfum groaznic de puternic..am.dat 7 lire pe el, de altfel atata face, nu inteleg de ce la noi se vinde cu 110 lei??? Adica de banii astia exista variante mult mai bune pt un fond de ten..

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim3:53 p.m.

    Il am si eu si sunt foarte multumita de el. Nu incarca tenul, acopera perfect si isi merita toti banii! In plus, simt ca pielea poate sa respire, lucru care se intampla mai rar in cazul unui fond de ten.

    RăspundețiȘtergere
  3. Hei, bună,
    tenul tău arată foarte bine!
    Zic asta pentru că eu te-am găsit după „povestea cu acneea”, partea 1 și partea 2. Și voiam să te întreb, ai ajuns la așa rezultat analizând alimentația + effeclar duo+ cremele alea cu acid glicolic?
    Am o perioadă mai stresantă acum și din păcate acneea mea mai blândă, dacă putem să i spunem așa a devenit una foarte urâtă :( și mi am luat și eu cu mare speranțe AHA și BHA și o cremă de zi cu spf de la Paula s Choice, dar parcă a agravat tot ce aveam, le am băgat oarecum în rutina mea (skinoren și isotrexy, astea două mă țineau pe linia de plutire) și de obicei chiar și într o săptămână observi schimbările, mici spre bine, păi la mine nu au apărut. Zic acum să le las, să rămân la skinoren și isotrexyn și să experimentez cu alimentația (m-am inspirat aici de la tine), să văd ce mi merge mie. Și parcă m ar tenta effeclar duo, să l încerc.
    Scuze de off topic, dar am zis să comentez la pozele tale și încă o dată vreau să te felicit, asta chiar e o realizare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hey! Arata mult mai bine tenul meu, desi mai apare cate un monstrulet si eu il transform intr-unul si mai mare dar trec. Am incercat sa nu uit perioadele cand imi venea sa plang cand ma uitam in oglinda si sa nu ma agit pentru cate un cos.

      De un an sunt vegana cu unele zile de peste atunci cand nu am de ales si am avut 2-3 luni cand am renuntat si la orice gluten. Cred ca lunile alea au facut cat orice regim vegan. As recomanda oricui sa incerce o perioada din asta fara gluten. Dar nu 2 saptamani ca nu se va observa ci minim 3 luni. De asemenea, cred ca a fost utile si sucurile de legume consumate peste iarna, cu cate o legatura de patrunjel, sfecla, morcovi, telina.
      AHA si BHA nu-s de mine, au expirat prin baie. Daca-ti vine sa crezi, acum folosesc ceva gen Cien de la Lidl si nu mai am probleme. Deci nu e tot timpul nevoie de creme.

      Dar nu pot sa-mi dau seama ce ai tu si de la ce. Eu am avut o mica dereglare hormonala pe care mi-am agravat-o singura cu anticonceptionale. Din momentul in care le-am lasat am scapat de cosurile dureroase si mari de sub piele. Daca pustulele tale sunt suficient de mari cred ca ar trebui sa incerci o analiza la Cantacuzino. Antonia de la Macnetize a scris despre asta. Eu tin minte ca nu mi-au mers niciodata antiibioticele locale, nici brevoxyl, nici eritroacnol, zynerit nici atat. Poate e ceva doar la suprafata pielii cum a scris printesa urbana http://www.printesaurbana.ro/2011/05/aproape-stim-sa-ne-teleportam-dar-nu-stim-sa-scapam-de-cosuri-poem-epic-despre-acnee.html

      In orice caz, merita incercata o dieta vegana fara gluten cateva luni sa vezi ce se intampla. Insa cu mare bagare de seama sa nu te alegi cu vreo carenta. Si eu tot in perioada aceasta am inceput-o si mi-a fost foarte usor pentru ca piata e plina de legume si fructe. In salate poti adauga fasole, linte, quinoa pentru proteine. Iti recomand sa te imprietenesti si cu salatele de patrunjel (foarte bogate in fier), si cu avocado pentru grasimi sanatoase si usor de asimilat. Eu mai pun retete in sectiunea Sanatate dar incerc sa nu transform blogul intr-unul culinar.

      Tin pumnii sa reusesti! Stiu foarte bine ce simti.

      Ștergere